Începutul Manastirii Moisei se pierde în negura istoriei. El se afla într-o sihastrie. Timpul în care s-a format aceasta sihastrie este greu de precizat din lipsa de documente scrise, dar sunt alte elemente care ne îndreptatesc la unele ipoteze plauzibile. Poate ca începuturile sihastriei de la Moisei sa fi avut loc prin secolele al XIII-lea sau al XIV-lea, pentru ca în acele timpuri s-au format si alte sihastrii, si manastiri prin mai multe locuri din Maramures
.
     Manastirea Moisei s-a întemeiat pe o mosie a Bogdanestilor. Bogdanestii au constituit o familie de mari boieri din Maramures, avându-si resedinta la Cuhea, pe Valea Izei.
     Bogdanestii au fost ctitori de asezaminte sfinte. Au ridicat o biserica de piatra în resedinta lor de la Cuhea, au întemeiat Manastirea Cuhea. Bogdan Voda a ridicat Catedrala Episcopala Sfântul Nicolae de la Radauti. Între aceste edificii sfinte ale Bogdanestilor se înscrie si Manastirea Moisei, care are un început prin secolul al XIII-lea sau al XIV-lea, într-o sihastrie, ca si majoritatea manastirilor românesti.

     Oameni evlaviosi si rugatori, dornici de liniste, s-au retras de zgomotul lumii în padurile Moiseiului si au trait izolati în sihastrii. Într-un timp s-au adunat câtiva la un loc, sus pe Izvorul Negru la Muntele Magura. Acolo, la început, si-au facut un mic adapost. Apoi au taiat arbori si si-au ridicat o modesta bisericuta sa aiba unde sa se roage si chilii unde sa se adaposteasca. Timpul trecea linistit, un pârâuas izvorât din stânca Magurii curgea pe lânga bisericuta cu murmurul sau. Pe parcursul timpului, câte un sihastru murea. Calugarii îl înfasurau în coaja, pe care o luau de pe trunchiul unui brad, o împachetau bine la capete si o lipeau cu rasina. Apoi îl îngropau aproape de biserica. Nimeni nu-i mai stie numele, nici unde îi sunt moastele. Sufletul sau vine uneori la ele, coborând prin câte un curcubeu, când acesta vine sa bea apa cristalina din pârâuasul Magurii. Venea alt sihastru si-i lua locul în chilie si la strana. Biserica îmbatrânea, se acoperea de muschi pe latura nordica, iar generatiile sihastrilor se succedau ca si frunza codrului.

     Primii care i-au descoperit pe sihastri au fost pastorii, care apoi i-au vizitat, veneau si se rugau împreuna cu calugarii. În continuare, stirea despre schit s-a dus din om în om si s-a aflat ca în padurea Moiseiului de la Muntele Magura sunt calugari care traiasc în post si rugaciune. Oameni cu sufletele încarcate îi cautau, îsi spuneau necazurile, se rugau împreuna cu ei si se întorceau mai linistiti, mai împacati cu ei însisi si cu un licar de speranta. Cu timpul s-au mai aflat singuratici care s-au alipit la schitul dela Moisei si astfel s-a format acolo o mica obste si s-a înjghebat un asezamânt monahal.

     Toate aceste înfaptuiri au avut loc prin secolul al XIV-lea. Daca pentru datarea asezamântului monahal din aceasta faza nu avem documente scrise, avem argumente toponimice si de logica istorica. Mosia Moisei fiind proprietate a lui Bogdan Voda, voievodul a înzestrat asezamântul monahal cu câteva parti de munte din apropiere. Aceste locuri au primit nume specifice bisericesti si astfel glasul pamântului ne ajuta sa apreciem în timp si spatiu începuturile Manastirii Moisei. Unul dintre aceste locuri a primit numele Secatura Popeasca, altul se numeste Dealul Popii, iar altul Salasul Popeasca. Din Muntele Magura izvoraste un pâruas care, dupa un lung parcurs, se varsa în Izvorul Negru. Acest pâruas trecea pe lânga vechea bisericuta a vechiului asezamânt monahal. De aceea a primit numele de Valea Bisericii. Aceste nume de locuri sunt consemnate în documente scrise. Manastirea Moisei cu locurile ei si cu vechea biserica din aceasta faza se afla sus în creierii muntilor. Mai târziu, aici s-a petrecut fenomenul pe care îl explica Ioanichie Balan în monografia despre manastiri: „Daca sihastriile erau asezate în locuri foarte greu accesibile, pe munti sau în pesteri, cum erau cele de pe Ceahlau, de pe Valea Oltului etc., ele erau amenintate de alta primejdie. Dupa câteva generatii de sihastri, ucenicii si urmasii lor paraseau primele sihastrii si întemeiau altele în locuri mai prielnice pentru a avea acces la ele si credinciosii din împrejurimi”. Asa s-au petrecut lucrurile si cu Manastirea Moisei care a fost coborâta de unde se afla cu biserica veche, sus în munte, în platoul deschis, unde se afla astazi.

     În 1359, Bogdan Voda cu ostirea sa de voinici maramureseni a plecat în Moldova, unde a declarat tara independenta, iar el s-a impus ca domn de sine statator si a devenit întemeietor al dinastiei Musatine, din care face parte si cel mai stralucit domn al Moldovei, Stefan cel Mare.
    În 1365, mosia Moisei, împreuna cu celelalte mosii ale lui Bogdan Voda, au trecut în posesiunea Dragosestilor

     Calugarii de la Manastirea Moisei n-au trecut în Moldova o data cu Bogdan Voda, dar l-au însotit cu gândul, cu rugaciunile si cu dorul lor, ca si pe urmasii sai.
Timpul si-a depanat în continuare firul vesniciei. În anii 1466-1469 Stefan cel Mare a zidit Manastirea Putna. Uneori, câte un vietuitor calatorea prin sate dupa milostenii, altul vizita alte manastiri sa se informeze despre rânduielile de acolo, sau pentru învatatura si aducea de acolo carti sfinte, unii, dupa o pregatire, erau hirotesiti si deveneau citeti, cântareti, ipodiaconi; altii erau hirotoniti si deveneau ierodiaconi sau ieromonahi. Pe masura trecerii timpului numarul calugarilor a crescut, numele lor însa au ramas necunocute. În timpul acela s-au mai adaugat chilii pentru calugarii care au venit aici. Sihastria a devenit tot mai cunoscuta si era frecventata de credinciosii din satele vecine. Cu trecerea timpului sihastria de la Moisei a devenit manastire.

     Calugarii de la Moisei, în calatoriile lor au ajuns si la Manastirea lui Stefan cel Mare de la Putna. Au admirat rânduielile de acolo si puterea credintei ce o emana acea manastire.

     Maramuresul a intrat treptat sub stapânire maghiara. Autoritatile maghiare, care erau catolice, nu priveau cu ochi buni manastirile ortodoxe românesti. Le împiedicau evolutia, iar pe unele le desfintau. Calugarii de la Moisei erau îngrijorati de viitorul manastirii lor si se gândeau cum sa puna manastirea la adapostul unei manastiri puternice ortodoxe românesti. De aceea au adresat rugamintea catre manastirea Putna sa ia manastirea de la Moisei sub ocrotirea Putnei. Cererea lor a fost acceptata si astfel Manastirea Moisei a devenit metoc al Manastirii Putna. Metocul, de obicei, este o manastire mica subordonata administrativ unei manastiri mari din apropiere. Calugarii de la Moisei n-au cautat sa-si faca metoc manastirea lor unei manastiri din apropiere, ci unei manastiri puternice, de aceea au recurs la Putna. Si a fost o colaborare de secole între cele doua manastiri întru dreapta credinta. Nu se stie data la care Manastirea Putna a luat sub protectia sa manastirea Moisei. Relatarea din legenda a venit mai târziu si fara datare.

     Se vede ca în secolul al XV-lea Manastirea Moisei avea obste bine organizata, avea calugari si stareti, care erau în stare de luat masuri si de aplicat strategii pentru a-si apara manastirea.

     Vechea manastire era într-un loc prea izolat. Acolo se ajungea foarte greu. Biserica era neîncapatoare, necorespunzatoare si a ajuns în ruinare. Spre finele secolului al XVI-lea, staret la Manastirea Moisei era preacuviosul parinte Iosif. Acesta si-a propus sa construiasca o noua biserica, dar s-a gândit si la alt loc. De aceea el a pornit în cautarea unui loc mai potrivit, mai corespunzator pentru manastirea sa, pe care dorea sa o proiecteze pentru viitor. La poalele muntelui se afla un platou întins care corespundea visurilor sale. Staretul Iosif a ridicat pe platou o biserica de lemn de molid si a coborât în acest loc manastirea din munte.
De atunci Manastirea Moisei se afla pe acest platou montan, strajuita de munti înalti: la o oarecare departare spre rasarit se înalta Pietrosul cu vârful în nori, mai spre sud Magura, apoi Maguricea, Troianul, Delutul, Dealul Moiseiului si spre nord o vasta panorama numita Fata.

Biserica noua din anul 1599
     Vechea bisericuta dupa aproximativ, doua sute de ani, a ajuns în stare de degradare, necorespunzatoare si neîncapatoare. Era nevoie de alta. În timpul acela se stie despre un calugar cu numele Iosif. Probabil ca acela a fost staretul manastirii. Pe o bârna din peretele sudic al bisericii sta scris: „Aceasta biserica noua au ridicat-o calugarul Iosif în anul Domnului 1599”. Si precizarea din inscriptie ca la manastirea Moisei se construieste o biserica noua, implica existenta a uneia vechi. Calugarul Iosif a ridicat o biserica noua necesara manastirii la momentul evolutiei ei de atunci.

     Aceasta biserica a rezistat tuturor vicisitudinilor naturii si tuturor valurilor istorice. Ea a fost ferita de arderea tatarilor din 1717, care au aprins o multime de biserici din Maramures, chiar si în satul Moisei au fost arse doua biserici atunci. A scapat si de distrugerile crudului general Bukow, care a ras de pe suprafata Transilvaniei aproape toate manastirile.

     Biserica din 1599 ste construita din lemn de molid si a fost asezata pe o fundatie construita din piatra bruta, putin ridicata deasupra solului. Are lungimea de 12,5 metri, iar latimea de 4,5 metri. Altarul are 4/2,5 m. Este împartita în altar, naos si pronaos, iar în fata are pridvor. Acoperisul este unitar, iar deasupra pronaosului se ridica turnul si coiful cu crucea. Bârnele sunt late si îmbinate la capete în stilul coada de rândunica si la mijlocul lor sunt prinse între ele prin cuie de lemn pentru a se pastra peretele drept.

     Pictura parietala se pastreaza numai fragmentar, dar în cea din catapeteasma se pot identifica registrele si chipurile sfintilor. Pristolul este format dintr-un trunchi de copac, a bradului din legenda, pe care se afla tablia mesei formata din doua scânduri de molid. Intrarea în biserica este foarte joasa. Trebuie sa te pleci mult când intri. Usa este formata din doua scânduri, cioplite din trunchiuri grosi. Pe aici a intrat Sfântul Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures, Sfântui Ierarh Sava Brancovici, calugari, preoti si credinciosi fara numar.
Toate acestea vorbesc despre vesnicia credintei neamului nostru.

Legenda Manastirii Moisei


     Manastirea Moisei are o bogata legenda privitoare la întemeierea ei, pe care Tit Bud a adunat-o din traditie si a publicat-o în cartea sa Date istorice despre protopopiatele, parohiile si manastirile române din Maramures din timpurile vechi pâna în anul 1911.
„A vietuit odinioara în Moisei un barbat cu numele Moise Coman cu sotia sa Dochia Serban, si aveau numai un prunc cu numele Grigor.
Grigor a ajuns etatea de 16 ani si era frumos, harnic si bun, si parintii lui au cugetat ca sa-l însoare. Dorinta lor au spus-o lui Grigor. Dânsul ca prunc bun si ascultator – dupa ce si-a finit lucrul câmpului – într-o toamna frumoasa provazut cu merinde si cu binecuvântarea parintilor a pornit catre satul vecin Borsa, pe unde trece drumul catre Bucovina si Moldova ca sa-si cerce norocul la ceva fata harnica si avuta. Grigor s-a dus, iar parintii lui l-au asteptat cu dor. Au trecut zile, au trecut saptamâni, dar Grigor tot n-a sosit. Parintii nacajiti s-au dus adeseori pe drumul de catre Borsa asteptând pe fiul lor,-apoi l-au cautat în Borsa si în Bucovina, însa nu l-au aflat nicairi. Cu mâhnirea inimii s-au reântors si au lucrat în speranta ca numai ce se va reîntoarce iubitul lor fiu Grigoras. Într-un laz frumos sub poalele muntilor unde Grigor a lucrat, mai pe urma cu parintii lui, acestia au ridicat o cruce frumoasa. La crucea aceea se aduna dimineata si seara poporul si se ruga si cânta dimpreuna cu parintii nacajiti, iar toamna când se gata lucrul câmpului parintii lui ospata pe poporeni.

     Într-o zi mergând parintii lui Grigor la lazul lor unde era crucea, cu mirare, au vazut ca pe bradul de lânga cruce este asezata o icoana a preacuratei Fecioara Maria. Au chemat îndata pe toti oamenii de pe câmp sa vada minunea aceasta. Oamenii au îngenuncheat si s-au rugat, apoi luând icoana sfânta au dus-o în biserica din sat si au asezat-o pe altar. Insa a doua zi icoana nu s-a aflat în biserica, ci în mod minunat iarasi era asezata pe bradul de lânga crucea lui Moise Coman.

     Moise Coman si sotia sa au avut avere mare, au fost oameni avuti, si au facut mult bine bisericilor si saracilor.
Toti îi binecuvântau si dupa numele lui de Moise, au numit satul Moisei.
Dânsii aveau acolo unde era crucea o posesiune mare de locuri cositoare si o padure de brazi aproape de 200 iughere, însa nu era Grigor care sa le ajute a lucra acea posesiune estinsa.

     Într-o zi fiind la acel loc, dupa datina s-au pus la odihna, cugetând ambi la pruncul lor pierdut si au plâns amândoi. – Culcati pe pamânt, ambii au auzit un sunet de clopote iesind din pamânt. Aproape nu era biserica. Se mirau de unde vine sunetul clopotelor. Au strigat pe lucratorii lor, s-au culcat si acestia la pamânt si cu totii au auzit sunetul clopotelor. La minunea aceasta cu totii au îngenuncheat si au laudat pe Dumnezeu.

     Loc sfânt este acesta cugetau batrânii si deodata le-au venit în minte ca vor zidi în acel loc o manastire. Având padurea lor de brad si de stejari, în scurta vreme s-a gatat bisericuta cu turnulet frumos si cu doua clopotele, si au asezat în dânsa icoana Preacuratei Marie.

     Batrânii evlaviosi acum s-au hotarât a face rugare catre Episcopul ca sa trimita la Manastirea lor un calugar, care sa se roage acolo în toate zilele, si caruia dânsii vor da avere de toate cele de lipsa ca sa poata trai.
Graind batrânii între sine despre aceste, iata ca intra la dânsii un calugar cu numele Mihaiu si cere mila pentru o manastire din Bucovina.
Ochii batrânei Dochie se aprind si cu bratele deschise cuprinde calugarul si striga: „Tu esti Grigor, tu esti fiul meu”!
„Eu sunt calugarul Mihaiu si va rog nu faceti gluma cu mine”.
„Ba nu zise batrâna Dochia, tu ai un semn pe umarul drept si ai dus cu tine si o crucita de arama, care o vad pe pieptul tau”.
Fiul recunoscut a îmbratisat pe parintii sai, a spus cum a calatorit prin Borsa, apoi la Bucovina, unde întrând într-o manastire sa se roage, i-a placut întratât evlavia cea sfânta, încât a ramas în Manastire si s-a facut calugar.
Bucurie mare a fost în satul Moisei. – Poporul s-a adunat la casa bâtrânilor. A sarutat mâinile calugarului Mihaiu si cu totii cu procesiune au mers la manastire si au stradat-o aceea sub ocârmuirea calugarului Mihaiu.
Acolo sta si astazi biserica cea mica. Poporul credincios la sarbatorile S. Marie se aduna acolo si se ruga cerând ajutorul Patroanei din ceriu.
Multe suflete nacajite au aflat acolo mângâiere si multi bolnavi vindecare” .

Comentarii la legenda


     Unii cercetatori au încercat sa fixeze dalele legendei la anul 1600 si cu acestea începutul asezamântului monahal de la Moisei. Chiar Tit Bud spune ca „dupa documentele din arhivul vicarial, Manastirea de Moisei s-a zidit în 1600 si s-a fundat în anul 1672 când prin Mitropolitul Transilvaniei Sava Brancovici s-a sfintit”. Sunt cercetatori care repeta spusele lui Bud si considera ca manastirea Moisei începe cu anul 1600 sau cu 1672. Or, dupa cum am vazut mai sus acest început este cu mult mai îndepartat în timp. La 1599 calugarul Iosif a ridicat biserica „cea noua”, iar cea veche a fost ridicata cu cel putin doua sute de ani mai înainte.

     Numele satului nu vine de la Moise Coman de la 1600. Moiseiul este atestat ca localitate cu acest nume de o diploma din 2 februarie 1365 ( ). Localitatea însa este mult mai veche. Are relicve din preistorie. Actiunea din legenda este plasata într-un timp mitic: „A vietuit odinioara…”,iar familiile nobile Coman si Serban sunt mult mai vechi.

     Textul din traditie reprodus aici este o legenda etiologica. Aceasta încerca sa explice în mod fantastic aparitia Manastirii Moisei. Legenda este mult mai noua de cât manastirea. Autorii anonimi neavând date concrete au recurs la fantezie, care este un mijloc obisnuit în crearea legendelor. Cu toate acestea legenda are si unele elemente reale sau pe unele numai le sugereaza. Plecarea unui tânar la Manastirea Putna, caruia în aceasta legenda i s-a dat numele Grigor, pregatirea lui acolo ca monah si revenirea la Moisei ne aminteste despre legaturile dintre manastirile Putna si Moisei. Legatura dintre Moisei si Putna a fost foarte importanta pentru viata si credinta din Maramures. Manastirea Moisei a primit dela Putna ajutoare, ocrotire, carti si calugari, stareti. Maramuresul a primit de la Moldova carti sfinte si episcipi. De la Moldova Transilvania a primit carti sfinte de slujba si de învatatura, dar si mitropoliti.

     Bradul, în care legenda spune ca a aparut icoana, a fost taiat la nivelul necesar pentru înaltimea unei mese s acolo este altarul bisericii de molid, iar trunchiul bradului ramas constituie suportul sfintei mese.

TRIPTIC


     Privitor la ctitorii si donatorii Manastirii Moisei, manastirea pastreaza un document de mare valoare. Acesta este un triptic realizat din trei scânduri de lemn de paltin, având tabla mare latimea de 40 cm., iar înaltimea de 60 cm. De marginile acesteia sunt prinse cu balamale doua usi care se închid peste ea. Usile au aceeasi înaltime ca si tabla mare, iar latimea de 20 cm. fiecare. Pe fetele interioare ale celor trei scânduri sunt scrise numele ctitorilor si donatorilor. (Tripticul donatorilor).
Primul care a descifrat aceste nume a fost preotul Ioan Bârlea.

O deosebita grija are preacuviosului parinte protosinghel Teofil Pop fata de monumentul istoric – biserica de molid din 1599, pentru salvarea careia a deschis o lucrare de restaurare. Prin mijloace moderne tehnice, biserica întreaga a fost ridicata mult mai sus de la fundatie veche din piatra bruta. Astfel s-au putut sapa santuri adânci în care s-a turnat o fundatie solida de beton, peste care s-a cladit o fundatie înalta de piatra. S-au înlocuit straturile vechi, putrede, cu straturi solide de stejar. Au fost înlocuite doua bârne putrede din peretele sudic, a fost refacuta sfânta masa, la care s-a pastrat vechiul trunchi de brad care a fost taiat la nivelul necesar pentru masa, când s-a cladit biserica, fiindca legenda spune ca în acel brad ar fi aparut icoana Maicii Domnului. S-a refacut acoperisul si turnul, s-a pus un ax nou pentru sustinerea crucii s-a consolidat pridvorul. Astfel cu aceste înnoiri si consolidari, biserica a fost lasata pe fundatia noua.
Toti care au facut aceste munci erau buni crestini. Lucrau cu râvna si cu tragere de inima, de buna dimineaa pâna seara târziu. Lucrarile erau spre finalizare. Era ziua de vineri, 12 august 2011. S-a sunat pentru dejun. N-a aparut nimeni. De la bucatarie a fost anuntat parintele staret ca se întârzie venirea la masa. Parintele s-a dus în santier si a facut chemarea la masa. Oamenii lucrau barbateste cu râvna: purtau grinzi, duceai scânduri, desfaceau schelele, dar i-au spus parintelui ca nu se duc astazi la masa, fiind hotarâti sa ajune în aceasta zi drept cinstire pentru Maicii Domnului si multumire lui Dumnezeu ca le-a ajutat sa termine cu bine lucrarea.