Începutul Manastirii
Moisei se pierde în negura istoriei. El se afla
într-o sihastrie. Timpul în care s-a format
aceasta sihastrie este greu de precizat din lipsa de
documente scrise, dar sunt alte elemente care ne îndreptatesc
la unele ipoteze plauzibile. Poate ca începuturile
sihastriei de la Moisei sa fi avut loc prin secolele
al XIII-lea sau al XIV-lea, pentru ca în acele
timpuri s-au format si alte sihastrii, si manastiri
prin mai multe locuri din Maramures.
Manastirea Moisei s-a
întemeiat pe o mosie a Bogdanestilor. Bogdanestii
au constituit o familie de mari boieri din Maramures,
avându-si resedinta la Cuhea, pe Valea Izei.
Bogdanestii au fost ctitori
de asezaminte sfinte. Au ridicat o biserica de piatra
în resedinta lor de la Cuhea, au întemeiat
Manastirea Cuhea. Bogdan Voda a ridicat Catedrala Episcopala
Sfântul Nicolae de la Radauti. Între aceste
edificii sfinte ale Bogdanestilor se înscrie si
Manastirea Moisei, care are un început prin secolul
al XIII-lea sau al XIV-lea, într-o sihastrie,
ca si majoritatea manastirilor românesti.
Oameni evlaviosi si rugatori,
dornici de liniste, s-au retras de zgomotul lumii în
padurile Moiseiului si au trait izolati în sihastrii.
Într-un timp s-au adunat câtiva la un loc,
sus pe Izvorul Negru la Muntele Magura. Acolo, la început,
si-au facut un mic adapost. Apoi au taiat arbori si
si-au ridicat o modesta bisericuta sa aiba unde sa se
roage si chilii unde sa se adaposteasca. Timpul trecea
linistit, un pârâuas izvorât din stânca
Magurii curgea pe lânga bisericuta cu murmurul
sau. Pe parcursul timpului, câte un sihastru murea.
Calugarii îl înfasurau în coaja, pe
care o luau de pe trunchiul unui brad, o împachetau
bine la capete si o lipeau cu rasina. Apoi îl
îngropau aproape de biserica. Nimeni nu-i mai
stie numele, nici unde îi sunt moastele. Sufletul
sau vine uneori la ele, coborând prin câte
un curcubeu, când acesta vine sa bea apa cristalina
din pârâuasul Magurii. Venea alt sihastru
si-i lua locul în chilie si la strana. Biserica
îmbatrânea, se acoperea de muschi pe latura
nordica, iar generatiile sihastrilor se succedau ca
si frunza codrului.
Primii care i-au descoperit
pe sihastri au fost pastorii, care apoi i-au vizitat,
veneau si se rugau împreuna cu calugarii. În
continuare, stirea despre schit s-a dus din om în
om si s-a aflat ca în padurea Moiseiului de la
Muntele Magura sunt calugari care traiasc în post
si rugaciune. Oameni cu sufletele încarcate îi
cautau, îsi spuneau necazurile, se rugau împreuna
cu ei si se întorceau mai linistiti, mai împacati
cu ei însisi si cu un licar de speranta. Cu timpul
s-au mai aflat singuratici care s-au alipit la schitul
dela Moisei si astfel s-a format acolo o mica obste
si s-a înjghebat un asezamânt monahal.
Toate aceste înfaptuiri
au avut loc prin secolul al XIV-lea. Daca pentru datarea
asezamântului monahal din aceasta faza nu avem
documente scrise, avem argumente toponimice si de logica
istorica. Mosia Moisei fiind proprietate a lui Bogdan
Voda, voievodul a înzestrat asezamântul
monahal cu câteva parti de munte din apropiere.
Aceste locuri au primit nume specifice bisericesti si
astfel glasul pamântului ne ajuta sa apreciem
în timp si spatiu începuturile Manastirii
Moisei. Unul dintre aceste locuri a primit numele Secatura
Popeasca, altul se numeste Dealul Popii, iar altul Salasul
Popeasca. Din Muntele Magura izvoraste un pâruas
care, dupa un lung parcurs, se varsa în Izvorul
Negru. Acest pâruas trecea pe lânga vechea
bisericuta a vechiului asezamânt monahal. De aceea
a primit numele de Valea Bisericii. Aceste nume de locuri
sunt consemnate în documente scrise. Manastirea
Moisei cu locurile ei si cu vechea biserica din aceasta
faza se afla sus în creierii muntilor. Mai târziu,
aici s-a petrecut fenomenul pe care îl explica
Ioanichie Balan în monografia despre manastiri:
„Daca sihastriile erau asezate în locuri
foarte greu accesibile, pe munti sau în pesteri,
cum erau cele de pe Ceahlau, de pe Valea Oltului etc.,
ele erau amenintate de alta primejdie. Dupa câteva
generatii de sihastri, ucenicii si urmasii lor paraseau
primele sihastrii si întemeiau altele în
locuri mai prielnice pentru a avea acces la ele si credinciosii
din împrejurimi”. Asa s-au petrecut
lucrurile si cu Manastirea Moisei care a fost coborâta
de unde se afla cu biserica veche, sus în munte,
în platoul deschis, unde se afla astazi.
În 1359, Bogdan
Voda cu ostirea sa de voinici maramureseni a plecat
în Moldova, unde a declarat tara independenta,
iar el s-a impus ca domn de sine statator si a devenit
întemeietor al dinastiei Musatine, din care face
parte si cel mai stralucit domn al Moldovei, Stefan
cel Mare.
În 1365, mosia Moisei,
împreuna cu celelalte mosii ale lui Bogdan Voda,
au trecut în posesiunea Dragosestilor
Calugarii de la Manastirea
Moisei n-au trecut în Moldova o data cu Bogdan
Voda, dar l-au însotit cu gândul, cu rugaciunile
si cu dorul lor, ca si pe urmasii sai.
Timpul si-a depanat în continuare firul vesniciei.
În anii 1466-1469 Stefan cel Mare a zidit Manastirea
Putna. Uneori, câte un vietuitor calatorea prin
sate dupa milostenii, altul vizita alte manastiri sa
se informeze despre rânduielile de acolo, sau
pentru învatatura si aducea de acolo carti sfinte,
unii, dupa o pregatire, erau hirotesiti si deveneau
citeti, cântareti, ipodiaconi; altii erau hirotoniti
si deveneau ierodiaconi sau ieromonahi. Pe masura trecerii
timpului numarul calugarilor a crescut, numele lor însa
au ramas necunocute. În timpul acela s-au mai
adaugat chilii pentru calugarii care au venit aici.
Sihastria a devenit tot mai cunoscuta si era frecventata
de credinciosii din satele vecine. Cu trecerea timpului
sihastria de la Moisei a devenit manastire.
Calugarii de la Moisei,
în calatoriile lor au ajuns si la Manastirea lui
Stefan cel Mare de la Putna. Au admirat rânduielile
de acolo si puterea credintei ce o emana acea manastire.
Maramuresul a intrat treptat
sub stapânire maghiara. Autoritatile maghiare,
care erau catolice, nu priveau cu ochi buni manastirile
ortodoxe românesti. Le împiedicau evolutia,
iar pe unele le desfintau. Calugarii de la Moisei erau
îngrijorati de viitorul manastirii lor si se gândeau
cum sa puna manastirea la adapostul unei manastiri puternice
ortodoxe românesti. De aceea au adresat rugamintea
catre manastirea Putna sa ia manastirea de la Moisei
sub ocrotirea Putnei. Cererea lor a fost acceptata si
astfel Manastirea Moisei a devenit metoc al Manastirii
Putna. Metocul, de obicei, este o manastire mica subordonata
administrativ unei manastiri mari din apropiere. Calugarii
de la Moisei n-au cautat sa-si faca metoc manastirea
lor unei manastiri din apropiere, ci unei manastiri
puternice, de aceea au recurs la Putna. Si a fost o
colaborare de secole între cele doua manastiri
întru dreapta credinta. Nu se stie data la care
Manastirea Putna a luat sub protectia sa manastirea
Moisei. Relatarea din legenda a venit mai târziu
si fara datare.
Se vede ca în secolul
al XV-lea Manastirea Moisei avea obste bine organizata,
avea calugari si stareti, care erau în stare de
luat masuri si de aplicat strategii pentru a-si apara
manastirea.
Vechea manastire era într-un
loc prea izolat. Acolo se ajungea foarte greu. Biserica
era neîncapatoare, necorespunzatoare si a ajuns
în ruinare. Spre finele secolului al XVI-lea,
staret la Manastirea Moisei era preacuviosul parinte
Iosif. Acesta si-a propus sa construiasca o noua biserica,
dar s-a gândit si la alt loc. De aceea el a pornit
în cautarea unui loc mai potrivit, mai corespunzator
pentru manastirea sa, pe care dorea sa o proiecteze
pentru viitor. La poalele muntelui se afla un platou
întins care corespundea visurilor sale. Staretul
Iosif a ridicat pe platou o biserica de lemn de molid
si a coborât în acest loc manastirea din
munte.
De atunci Manastirea Moisei se afla pe acest platou
montan, strajuita de munti înalti: la o oarecare
departare spre rasarit se înalta Pietrosul cu
vârful în nori, mai spre sud Magura, apoi
Maguricea, Troianul, Delutul, Dealul Moiseiului si spre
nord o vasta panorama numita Fata.
Biserica noua din anul
1599
Vechea bisericuta dupa
aproximativ, doua sute de ani, a ajuns în stare
de degradare, necorespunzatoare si neîncapatoare.
Era nevoie de alta. În timpul acela se stie despre
un calugar cu numele Iosif. Probabil ca acela a fost
staretul manastirii. Pe o bârna din peretele sudic
al bisericii sta scris: „Aceasta biserica
noua au ridicat-o calugarul Iosif în anul Domnului
1599”. Si precizarea din inscriptie ca la
manastirea Moisei se construieste o biserica noua, implica
existenta a uneia vechi. Calugarul Iosif a ridicat o
biserica noua necesara manastirii la momentul evolutiei
ei de atunci.
Aceasta biserica a rezistat
tuturor vicisitudinilor naturii si tuturor valurilor
istorice. Ea a fost ferita de arderea tatarilor din
1717, care au aprins o multime de biserici din Maramures,
chiar si în satul Moisei au fost arse doua biserici
atunci. A scapat si de distrugerile crudului general
Bukow, care a ras de pe suprafata Transilvaniei aproape
toate manastirile.
Biserica din 1599 ste
construita din lemn de molid si a fost asezata pe o
fundatie construita din piatra bruta, putin ridicata
deasupra solului. Are lungimea de 12,5 metri, iar latimea
de 4,5 metri. Altarul are 4/2,5 m. Este împartita
în altar, naos si pronaos, iar în fata are
pridvor. Acoperisul este unitar, iar deasupra pronaosului
se ridica turnul si coiful cu crucea. Bârnele
sunt late si îmbinate la capete în stilul
coada de rândunica si la mijlocul lor sunt prinse
între ele prin cuie de lemn pentru a se pastra
peretele drept.
Pictura parietala se pastreaza
numai fragmentar, dar în cea din catapeteasma
se pot identifica registrele si chipurile sfintilor.
Pristolul este format dintr-un trunchi de copac, a bradului
din legenda, pe care se afla tablia mesei formata din
doua scânduri de molid. Intrarea în biserica
este foarte joasa. Trebuie sa te pleci mult când
intri. Usa este formata din doua scânduri, cioplite
din trunchiuri grosi. Pe aici a intrat Sfântul
Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramures, Sfântui
Ierarh Sava Brancovici, calugari, preoti si credinciosi
fara numar.
Toate acestea vorbesc despre vesnicia credintei neamului
nostru.
Legenda Manastirii Moisei
Manastirea Moisei are o bogata
legenda privitoare la întemeierea ei, pe care
Tit Bud a adunat-o din traditie si a publicat-o în
cartea sa Date istorice despre protopopiatele, parohiile
si manastirile române din Maramures din timpurile
vechi pâna în anul 1911.
„A vietuit odinioara în Moisei un barbat
cu numele Moise Coman cu sotia sa Dochia Serban, si
aveau numai un prunc cu numele Grigor.
Grigor a ajuns etatea de 16 ani si era frumos, harnic
si bun, si parintii lui au cugetat ca sa-l însoare.
Dorinta lor au spus-o lui Grigor. Dânsul ca prunc
bun si ascultator – dupa ce si-a finit lucrul
câmpului – într-o toamna frumoasa
provazut cu merinde si cu binecuvântarea parintilor
a pornit catre satul vecin Borsa, pe unde trece drumul
catre Bucovina si Moldova ca sa-si cerce norocul la
ceva fata harnica si avuta. Grigor s-a dus, iar parintii
lui l-au asteptat cu dor. Au trecut zile, au trecut
saptamâni, dar Grigor tot n-a sosit. Parintii
nacajiti s-au dus adeseori pe drumul de catre Borsa
asteptând pe fiul lor,-apoi l-au cautat în
Borsa si în Bucovina, însa nu l-au aflat
nicairi. Cu mâhnirea inimii s-au reântors
si au lucrat în speranta ca numai ce se va reîntoarce
iubitul lor fiu Grigoras. Într-un laz frumos sub
poalele muntilor unde Grigor a lucrat, mai pe urma cu
parintii lui, acestia au ridicat o cruce frumoasa. La
crucea aceea se aduna dimineata si seara poporul si
se ruga si cânta dimpreuna cu parintii nacajiti,
iar toamna când se gata lucrul câmpului
parintii lui ospata pe poporeni.
Într-o zi mergând parintii lui Grigor la
lazul lor unde era crucea, cu mirare, au vazut ca pe
bradul de lânga cruce este asezata o icoana a
preacuratei Fecioara Maria. Au chemat îndata pe
toti oamenii de pe câmp sa vada minunea aceasta.
Oamenii au îngenuncheat si s-au rugat, apoi luând
icoana sfânta au dus-o în biserica din sat
si au asezat-o pe altar. Insa a doua zi icoana nu s-a
aflat în biserica, ci în mod minunat iarasi
era asezata pe bradul de lânga crucea lui Moise
Coman.
Moise Coman si sotia sa au avut avere mare, au fost
oameni avuti, si au facut mult bine bisericilor si saracilor.
Toti îi binecuvântau si dupa numele lui
de Moise, au numit satul Moisei.
Dânsii aveau acolo unde era crucea o posesiune
mare de locuri cositoare si o padure de brazi aproape
de 200 iughere, însa nu era Grigor care sa le
ajute a lucra acea posesiune estinsa.
Într-o zi fiind la acel loc, dupa datina s-au
pus la odihna, cugetând ambi la pruncul lor pierdut
si au plâns amândoi. – Culcati pe
pamânt, ambii au auzit un sunet de clopote iesind
din pamânt. Aproape nu era biserica. Se mirau
de unde vine sunetul clopotelor. Au strigat pe lucratorii
lor, s-au culcat si acestia la pamânt si cu totii
au auzit sunetul clopotelor. La minunea aceasta cu totii
au îngenuncheat si au laudat pe Dumnezeu.
Loc sfânt este acesta cugetau batrânii si
deodata le-au venit în minte ca vor zidi în
acel loc o manastire. Având padurea lor de brad
si de stejari, în scurta vreme s-a gatat bisericuta
cu turnulet frumos si cu doua clopotele, si au asezat
în dânsa icoana Preacuratei Marie.
Batrânii evlaviosi acum s-au hotarât a face
rugare catre Episcopul ca sa trimita la Manastirea lor
un calugar, care sa se roage acolo în toate zilele,
si caruia dânsii vor da avere de toate cele de
lipsa ca sa poata trai.
Graind batrânii între sine despre aceste,
iata ca intra la dânsii un calugar cu numele Mihaiu
si cere mila pentru o manastire din Bucovina.
Ochii batrânei Dochie se aprind si cu bratele
deschise cuprinde calugarul si striga: „Tu esti
Grigor, tu esti fiul meu”!
„Eu sunt calugarul Mihaiu si va rog nu faceti
gluma cu mine”.
„Ba nu zise batrâna Dochia, tu ai un semn
pe umarul drept si ai dus cu tine si o crucita de arama,
care o vad pe pieptul tau”.
Fiul recunoscut a îmbratisat pe parintii sai,
a spus cum a calatorit prin Borsa, apoi la Bucovina,
unde întrând într-o manastire sa se
roage, i-a placut întratât evlavia cea sfânta,
încât a ramas în Manastire si s-a
facut calugar.
Bucurie mare a fost în satul Moisei. – Poporul
s-a adunat la casa bâtrânilor. A sarutat
mâinile calugarului Mihaiu si cu totii cu procesiune
au mers la manastire si au stradat-o aceea sub ocârmuirea
calugarului Mihaiu.
Acolo sta si astazi biserica cea mica. Poporul credincios
la sarbatorile S. Marie se aduna acolo si se ruga cerând
ajutorul Patroanei din ceriu.
Multe suflete nacajite au aflat acolo mângâiere
si multi bolnavi vindecare” .
Comentarii la legenda
Unii cercetatori au încercat
sa fixeze dalele legendei la anul 1600 si cu acestea
începutul asezamântului monahal de la Moisei.
Chiar Tit Bud spune ca „dupa documentele din arhivul
vicarial, Manastirea de Moisei s-a zidit în 1600
si s-a fundat în anul 1672 când prin Mitropolitul
Transilvaniei Sava Brancovici s-a sfintit”. Sunt
cercetatori care repeta spusele lui Bud si considera
ca manastirea Moisei începe cu anul 1600 sau cu
1672. Or, dupa cum am vazut mai sus acest început
este cu mult mai îndepartat în timp. La
1599 calugarul Iosif a ridicat biserica „cea noua”,
iar cea veche a fost ridicata cu cel putin doua sute
de ani mai înainte.
Numele satului nu vine
de la Moise Coman de la 1600. Moiseiul este atestat
ca localitate cu acest nume de o diploma din 2 februarie
1365 ( ). Localitatea însa este mult mai veche.
Are relicve din preistorie. Actiunea din legenda este
plasata într-un timp mitic: „A vietuit odinioara…”,iar
familiile nobile Coman si Serban sunt mult mai vechi.
Textul din traditie reprodus aici este o legenda etiologica.
Aceasta încerca sa explice în mod fantastic
aparitia Manastirii Moisei. Legenda este mult mai noua
de cât manastirea. Autorii anonimi neavând
date concrete au recurs la fantezie, care este un mijloc
obisnuit în crearea legendelor. Cu toate acestea
legenda are si unele elemente reale sau pe unele numai
le sugereaza. Plecarea unui tânar la Manastirea
Putna, caruia în aceasta legenda i s-a dat numele
Grigor, pregatirea lui acolo ca monah si revenirea la
Moisei ne aminteste despre legaturile dintre manastirile
Putna si Moisei. Legatura dintre Moisei si Putna a fost
foarte importanta pentru viata si credinta din Maramures.
Manastirea Moisei a primit dela Putna ajutoare, ocrotire,
carti si calugari, stareti. Maramuresul a primit de
la Moldova carti sfinte si episcipi. De la Moldova Transilvania
a primit carti sfinte de slujba si de învatatura,
dar si mitropoliti.
Bradul, în care legenda spune ca a aparut icoana,
a fost taiat la nivelul necesar pentru înaltimea
unei mese s acolo este altarul bisericii de molid, iar
trunchiul bradului ramas constituie suportul sfintei
mese.
Privitor la ctitorii si
donatorii Manastirii Moisei, manastirea pastreaza un
document de mare valoare. Acesta este un triptic realizat
din trei scânduri de lemn de paltin, având
tabla mare latimea de 40 cm., iar înaltimea de
60 cm. De marginile acesteia sunt prinse cu balamale
doua usi care se închid peste ea. Usile au aceeasi
înaltime ca si tabla mare, iar latimea de 20 cm.
fiecare. Pe fetele interioare ale celor trei scânduri
sunt scrise numele ctitorilor si donatorilor. (Tripticul
donatorilor).
Primul care a descifrat aceste nume a fost preotul Ioan
Bârlea.
O deosebita grija are preacuviosului
parinte protosinghel Teofil Pop fata de monumentul
istoric – biserica de molid din 1599, pentru salvarea
careia a deschis o lucrare de restaurare. Prin mijloace
moderne tehnice, biserica întreaga a fost ridicata
mult mai sus de la fundatie veche din piatra bruta.
Astfel s-au putut sapa santuri adânci în
care s-a turnat o fundatie solida de beton, peste care
s-a cladit o fundatie înalta de piatra. S-au înlocuit
straturile vechi, putrede, cu straturi solide de stejar.
Au fost înlocuite doua bârne putrede din
peretele sudic, a fost refacuta sfânta masa, la
care s-a pastrat vechiul trunchi de brad care a fost
taiat la nivelul necesar pentru masa, când s-a
cladit biserica, fiindca legenda spune ca în acel
brad ar fi aparut icoana Maicii Domnului. S-a refacut
acoperisul si turnul, s-a pus un ax nou pentru sustinerea
crucii s-a consolidat pridvorul. Astfel cu aceste înnoiri
si consolidari, biserica a fost lasata pe fundatia noua.
Toti care au facut aceste munci erau buni crestini.
Lucrau cu râvna si cu tragere de inima, de buna
dimineaa pâna seara târziu. Lucrarile erau
spre finalizare. Era ziua de vineri, 12 august 2011.
S-a sunat pentru dejun. N-a aparut nimeni. De la bucatarie
a fost anuntat parintele staret ca se întârzie
venirea la masa. Parintele s-a dus în santier
si a facut chemarea la masa. Oamenii lucrau barbateste
cu râvna: purtau grinzi, duceai scânduri,
desfaceau schelele, dar i-au spus parintelui ca nu se
duc astazi la masa, fiind hotarâti sa ajune în
aceasta zi drept cinstire pentru Maicii Domnului si
multumire lui Dumnezeu ca le-a ajutat sa termine cu
bine lucrarea.
